DEEAELENA

I -În ochii tăi, atunci…-

În ochii tăi, atunci :

„Vreau să te fac să râzi

Și-apoi să plec!”…

Dar mie-mi plac ochii tăi!

Privirea ta îmi dă fiori,

Mă stoarce de zâmbete

Și mă atrage spre tine.

Iar când îmi cânți,

M-așez în sala goală

Și te-aș privi ore întregi.

Acolo miroase a iasomie,

Iar tu a dezamăgire…

Și,cu toate astea, mă apropii.

Imposibilul tău mă seduce!

Aș vrea să-ți aud vorbele goale,

Dar eu aud doar acordurile tale consonante,

Deși prezinți mii de disonanțe.

Întorci toate privirile și, totuși,

Vrei să te scalzi în ochii mei,

În lacul ce te oglindește,

Pentru că acolo vezi diamantul șlefuit,

Când tu ești zăcământul,

Ce ascunde multe.

Va continua

Scriu ca să simți. Scriu în metafore. Te uiți la cuvinte sau arunci o privire dincolo de ele.

Prietenia începe cu un vals stângaci, la sfârșitul lui noiembrie. Ne călcăm pe picioare, ne privim jenați și, totuși, continuăm. … Un an mai târziu, tot valsul din noiembrie ne face prieteni. Chiar dacă mai pierdem ritmul sau ne distrage cineva, ajungem să ne redresăm.

Dar știți ce este între cele două seri de dans?…Este un întreg an!…Zile în care mirosul de mâncare ne uită pe scaunele restaurantelor, seri în care ar ocoli jumătate de oraș cu vioara în spate, doar ca să mai stăm împreună, diminețile cu o ceașcă de cafea și biscuiți vegani. Uneori, ne prinde-amiaza pe bancă, vorbindu-i pe alții sau pierdem minute în șir, certându- ne pe ce echipă de fotbal trebuia să câștige. … Și ce să vezi?! Este noiembrie iar și ne pierdem în vals. Auzi acordurile orchestrei?

Prietenia continuă cu o poveste pe care i-o citesc și recitesc. Nu este atent la cuvinte, ci la vocea mea. În ea găsește liniște, indiferent de intensitate. Cade într-un miraj somnolent, dar respectul îl ține țeapăn până spun : ” Sfârșit! Ți-a plăcut? ” . O să spună „Da!” întotdeauna și o să reproducă singurele cuvinte pe care le-a auzit. Le leagă într-un fel aparte și ajunge la altă poveste. Este libertate, este nebunie, este contrast!

Prietenia alungă esența frazei ” Te-ai străduit măcar atunci când ai scris despre mine? ” și se pierde în detalii deoarece constituie DOMINANTA societății. Pe ea se construiesc acorduri perfect majore. Câteodată, nu nimerim clapa corectă și schimbăm puțin sonoritatea, dar așa creăm emoție.

Prietenia este parfumul dulceag al trandafirilor peste cel înțepător al crinilor. Șimți nevoia de umarul pe care să-ți pui capul, chiar dacă ceea ce primești sună cam așa : ” Ce-ai pățit, băi?! ” .

Prietenia poate fi specie literară a genului dramatic …didascalii, replici cu subînțeles, satirizarea moravurilor, până și comicul de situație în modul ironic de a mă privi când citesc o carte.

Prietenia este, poate fi și transpune multe. Este haita de lupi raționali și sentimentali, care luptă unul pentru altul. Este pădurea de brazi pe timp de iarna, când frunzele nu pierd în fața frigului și a timpului care fuge printre ele. Este, de asemenea, aranjamentul pieselor de domino, la linie. Precizia de acolo este încrederea de aici. Și cel mai important, PRIETENIA este paharul cu apă pe care-l vrei atunci când îți este sete. Este indispensabilă! … Ți s-a făcut sete?!

Ei bine, vreau să te fac să simți! … De ce-am scris în metafore? Pentru că prietenia nu are tipare. Nu se înțelege, neapărat, nu se gândește, nu se planifică. Pur și simplu, se trăiește. Nu mai uitați să simțiți! Pierdeți tot farmecul!

Pentru M. R., prietenul care l-a sfătuit pe Griezmann să plece la Barcelona. :))

– Glonțul de gheață –

Există situații care rămân un mister. Există oameni care sunt lăsați în mister…Dar niciun mister nu rămâne mister pentru toată lumea. Sunt jocuri, sunt pioni și jucători, sunt cei care scriu regulile, sunt cei care le respectă, dar, întotdeauna, există și un trișor!

Vineri, 22 noiembrie 1963

12:30 p.m.

Central Standard Time, Piața Dealy

Orașul Dallas, Texas

John Fitzgerald Kennedy a fost asasinat.

În decapotabilă, alături de Jacquelline, soția sa și de guvernatorul de atunci al statului Texas, John Bowden Conally Jr. , J. F. K. a fost împușcat mortal. – Câtă spaimă! O teroare! Un președinte, un suflet; o soție distrusă și un întreg popor ca martor. I-a căzut soției peste umăr, sângerând, iar ea, cu pete pe costumul rozaliu, a trăit un coșmar periculos. E cinstit ce s-a întâmplat?

Lee Harvey Oswald a căzut ca făptaș. La două zile de la arestare, acesta a fost împușcat. – Au privat un întreg popor din a ști înfăptuit un proces și o mărturie, dar l-au privat și pe Oswald de la cuvânt. E cinstit ce s-a întâmplat?

Poate există o victimă, poate două sau, poate…un întreg lanț. Poate unul s-a înălțat și pe celălalt l-au înfundat. Poate unul și-a găsit pacea și celălalt nici șansa de răzbunare. „POATE” …doar „POATE” putem noi să spunem.

„POATE” au spus și cei care au cercetat cât de cât cazul și au ajuns la teoria „Glonțului de gheață” , cea care mi-a stârnit curiozitatea.

Din toată povestea, lipsește o piesă…glonțul de care a vorbit o lume întreagă și care l-a străpuns pe J. F. K. . De aici, a luat naștere supoziția… Un glonț de gheață bine executat, cu dimensiuni mai mult decât precise, lansat de la o distanță rezonabilă, cu o viteză medie (care să nu-i permită dezintegrarea) , îl putea răpune ușor, iar dovada era ușor de distrus. Glonțul se topea.

Se spune că nu există crima perfectă, dar cea bine executată, întotdeauna va crea mister… și intrigă. Dar , totuși, câtă cruzime și hotărâre să ai? Glonțul de gheață înseamnă geniu, dar și obsesie. O asemenea inovație doar pentru a omorî un om! E prea multă nebunie la mijloc, dar noi nu avem cum să știm. Ați uitat?! Pentru noi, tot un mister va rămâne.

Teoria „Glonțului de gheață” nu cred că mai are cum să fie aprobată, însă cei care au gândit-o merită aplauze și , în același timp, dispreț.

Inspirat de „Distrugătorii de mituri”

Pentru curiozitatea mea

Frica aceea „clasică” e un fel de ceaun cu apă,ce fierbe, clocotește fără astâmpăr și rațiune. Frica de care o să vă vorbesc eu este precum un ibric de cafea scumpă și sofisticată, ce arde la foc mic. Nu arată spaimă, dar nici control. Nu e domestică… e feroce și , pe moment, otrăvitoare. Poate gustul e vindecător, dar aroma și mirosul sunt toxice.

O poveste despre el și ea?

…

Într-adevăr, ei se iubeau, fără să știe unul de altul. Intensitatea? Până-n pânzele albe, dar modul, extrem de diferit… Se spune că iubirea orbește, dar ea nu avea cum să orbească un orb. El nu o vedea clar…nu îi citea în ochi, nici în gesturi sau îmbrațișări. Era în ceață totul. Așa că ea a decis să renunțe la ideea unei povești de dragoste, cu riscul de a renunța și el pentru totdeauna. Erau tot ei, poate mai reci, poate străini…

El a decis să plece în lume, departe de acel mic sat în care orice vis era prea măreț. A lăsat totul în urmă, mai puțin amintirile cu ea. Nu știa să-și descrie sentimentele sau să le controleze. Știa doar că ceva există, dar era prea târziu!…Oare?

V-ați întrebat până acum ce i-a oprit?…El vedea în ea baza, punctul de plecare și cel de oprire. Era ceea ce și-ar fi dorit, dar de care îi era frică. În ea vedea totul și, în același timp, nimic. Era prea orb. La ea se gândea ca la un ideal. Îi era atât de teamă să nu o rănească, încât prefera să fie el cel rănit… „Ești o responsabilitate prea mare pentru mine.” a scris pe un bilețel și i l-a trimis.

A așteptat să treacă timp. Nu mai simțea frică și a ales să se întoarcă în satul natal, la fata pe care o lăsase în urmă. Era convins că ea începuse o nouă viață, dar el doar spera… Pentru prima dată, spera să fie totul ca la început. Nici nu știa dacă bilețelul ajunsese la ea , dar nu se mai temea. Totuși părea a fi prea târziu…. Oare?

După ce a ajuns în sat, unde toată lumea îl întâmpina, căuta o singură privire, când… a găsit-o. Ea roșie de emoție a zis doar „Bună!” . El , nebun după ea, a luat-o strâns în brațe și i-a zis : ” De-acum ești responsabilitatea mea…” . Nu s-a auzit rostind acele vorbe , care fuseseră doar în capul lui. În acel moment, ceva monstruos l-a cuprins. Îi era frică! O simțea prea aproape , predispusă la a fi rănită, așa că a întrebat-o : „Tu cine ești? Ne cunoaștem?”

Așa că, da, era prea târziu pentru ei…. Era totul atât de toxic. Și a cui e vina? A lui? A ei? A lor?… Ea a luat prima decizie : A renunțat. El a luat a doua decizie : A plecat. Au fost egoiști, însă el a continuat. Fără să vrea, printr-un bilețel ( pe care ea îl primise) a dus mai departe ceva ce se putea termina demult , și când avea în față ceea ce visa , a fost laș!

Pentru acel băiat, băiatul din poveste

Dimineață de toamnă, pe bancă în parc, cu o ceașcă de cafea în mână, gândintu-te la ce o să faci cu viața ta… Acum, sincer, de ce ai strica gustul cafelei?… Asemenea dimineți sunt ca să simți mai bine norul de praf al toamnei : cafeaua caldă, vântul indecis care-ți flutură părul și gâtul acoperit cu o eșarfă.

Iarna, pe aceeași bancă, tot o dimineață… Cafeaua caldă, aburul pe care-l sufli să-ți încălzești mainile ; nasul, obrajii și buzele , toate roșii de frig. Tragi aer rece până-n adâncul sufletului și guști…

Primăvara, dimineață, parcul e același, doar banca schimbată. Acum ești pe cea de sub teiul înflorit. Ceașca de cafea în mână, fluturi în stomac și guști ca să îți treacă… Nu-ți trece așa ușor. Ești îndrăgostit, așa că mai guști o dată…de plăcere.

Și, în sfârșit, vara… Ești departe!… La mare, dimineața, cu picioarele în apa rece, privind valurile, simțind briza, tânjind după iubirea pe care o așteptai, și doar guști… din cafea. Ea caldă, apa rece și singurul fior care nu trece.

„Oamenii nu se schimbă , doar evoluează sau involuează. ” …Să mai cred asta? …Oamenii simt nevoia de schimbare și nu au,neapărat, o evoluție sau o involuție. De exemplu, maturizarea.Simți nevoia de ea sau te obligă circumstanțele . Nu e dezvoltare, dar nici de-un lips nu te poți plânge. E schimbare și punct. Tu decizi dacă ai atins un nivel superior sau te mai uiți puțin în urmă.

Iubirea…și ea se schimbă,chiar dacă e pentru aceeași persoană. Timpul trece, omul învață…și învață până și să iubească. Învață, de fapt,să-și facă iubirea să conteze …și acel „Te iubesc la infinit!” poate să însemne mai mult pe zi ce trece.

Timpul se schimbă. Nu mă refer la trecerea propriu-zisă a timpului, ci la cum o percepem noi… O secundă în lumină este o secundă. O secundă în întuneric este mai mult. Un minut cu persoana iubită este o secundă. Un minut cu persoana nepotrivită este un an. Ziua schimbă noaptea și noaptea schimbă ziua…și împreună te schimbă pe tine, ca om.
Deci, oamenii se schimbă sau nu?!