Ați observat vreodată cât de fragilă e fericirea unui om? E mai greu să aduci un zâmbet decât o lacrimă. Dacă fericirea e prezentă mai rar înseamnă că e mai valoroasă… Dar, cu toate astea, cum e cu fericirea asta? Nu vine din senin. De ce depinde? De cine depinde?

Cu întrebările acestea am ieșit eu din casă și am plecat să descopăr, să caut un răspuns. Pentru mine era un fel de joc. Îi puneam pe oameni să-mi spună trei inițiale ale „ceva-urilor” sau „cineva-urilor” de care depinde fericirea lor. De ce doar inițiala? Pentru că scopul meu era să-i fac să se gândească la fericire, iar cei care aveau un răspuns, își conturau propriul tablou al fericirii. Cei mai mulți spuneau tot cuvântul, de multe ori, și povestea. Așa am ajuns să știu de un anume Jean-Pierre al unei franțuzoaice care vizita Bucureștiul, de „anii pe care i-am pierdut” ai unui fost pușcăriaș acuzat pe nedrept, de o bicicletă pe care și-o dorea un băiețel de la orfelinat și de „păstrarea tradițiilor” pe care o doamnă din Deva mi-o spunea ca pe un reproș. Multe, foarte multe zâmbete care depind de ceva.

Printre străzile pavate ale Centrului Vechi din București, am întâlnit un tânăr care cânta la chitară pentru a-și câștiga banii. Surprinsă de zâmbetul lui, l-am întrebat dacă e fericit, iar el, hotărât, mi-a spus ca este foarte fericit. Atunci, i-am propus să intre în „joculețul” meu, fiind într-adevăr curioasă cu privire la „ceva-urilor” sau „cineva-urilor” de care depinde fericirea lui. A fost singurul om care mi-a răspuns ferm, fără să stea pe gânduri. Mi-a repetat litera E de trei ori. El mi-a dat doar inițialele, făcându-mă și mai curioasă. Eram sigură că familia lui avea o pasiune pentru numele care încep cu E, dar el mi-a zis că nu este despre familie, încercând să scape de interogatoriul meu. Am continuat, iar el și-a pierdut cumpătul, spunându-mi apăsat: „Inițialele vin de la Eu, Eu și Eu.”

Ce fel de om era acela? Se gândea doar la el? Cum poate exista atâta egoism? E uman?…
În seara aceea, m-am plimbat printre felinare. Parcă voiam o explicație, dar mă înfricoșa un om atât de orbit de sine. Speram să-l mai revăd…poate seara următoare, cântând în același loc.
Și așa a și fost. L-am găsit… „Te-ai mai întors?! Aseară ai plecat cam șocată.” mi-a zis el .
I-am cerut o simpla explicație: De ce doar el?! Răspunsul lui a fost…ei bine, minunat : „Ce întrebare mi-ai pus?!… Exact, care sunt inițialele lucrurilor sau persoanelor de care depinde fericirea mea. Și de cine crezi că depinde fericirea mea? De mama, care m-a părăsit la 3 luni? De tata care a mai rezistat doar 2 luni si a plecat după mama, lăsându-mă în urmă? De casa pe care nu o am? Sau de meseria mea de cântăreț al străzii?… Eu decid că pot fi fericit. De mine depinde dacă sunt deschis la fericire sau nu. Dacă pentru noi, oamenii, fericirea ar depinde de persoanele dragi, am fi egoiști, nemiloși și am trăi cu temerile, nesiguranța și grija altora. Așa mi se pare corect pentru toți.”

Tânărul acela era ceea ce aveam eu nevoie în curiozitatea mea. A fost singurul om dintr-o lume întreagă care a făcut diferența dintre „ De cine sau ce depinde fericirea ta?” și „ Cine sau ce te face fericit?”

Inspirat de A. B.