Sunt momente când metaforele nu mai funcționează, când râuri de versuri seacă, când arta preferă să ocolească și nu să mângâie. Sunt momente când vrei să dai înapoi tot veninul pe care îl primești de la alții. Sunt momente când vrei să țipi doar ca să acoperi non-sensul celuilalt. … Și cu toate astea, TU nu o faci… pentru că TU ești OMUL din această lume, în care ” A fi NEOM” a luat locul multor slogane prețioase.

NEOMUL vrea să simtă putere… SĂ SIMTĂ … pentru că A AVEA PUTERE înseamnă cu totul altceva. Înseamnă să știi să respecți, să știi să creezi, să menții, să muncești, să iubești și, nu în ultimul rând, să apreciezi eforturile și rezultatele celorlalți sau, măcar, să le accepți.

Dar ce face NEOMUL când realizează că rangul puterii este agățat prea sus? … Lovește, asta face. E mai simplu să dărâmi decât să construiești. Dai în alții.. și chiar dacă sensul figurat predomină, tot doare. Ce mai face NEOMUL? Intimidează. Tupeul face diferența, tupeul acela sec ,neșlefuit, tupeul lipsit de istețime. Aparent, acest tupeu „de baltă” eclipsează VALOAREA, care nu mai este o virtute, un dar al Lui Dumnezeu pentru tine și, totodată, al tău pentru tine. Acum VALOAREA este motiv de-a te ascunde de pietrele aruncate de cei care nu pot. Ce anume nu pot? Nu pot să înțeleagă! Nu au capacități necesare aprecierii de sine. Ceea ce văd în oglindă nu le este suficient, așa că sparg oglinda altora. Dar ce să vezi? Luând obiectul în care altul se refectă, nu îi poți lua nici respectul celor din jur, nici talentul, nici iubirea, nici aptitudinile și nici OMENIA. Așa că pietrele cu care NEOAMENII aruncă sunt fărâme de bunătate, pe care preferă să le distrugă, rămânând ură, răutate și FRUSTRARE.

NEOMUL estre FRUSTRATUL, care pândește la colț greșeala, lacrima sau căzătura ta, OMULE!

NEOMULE, cine ești tu? Ce faci tu? Cu ce ești tu mai presus decât OAMENII? Sau, cred că, rezumatul miilor de întrebări care domnesc în mintea mea este: Tu cine ești când nimeni nu se uită? Om cumva?

Metaforele nu sunt alegerea scriitorului, ci a oamenilor care inspiră ceea ce scriitorul creează. Ei au un rol important.

De aceea, am spus că metaforele nu fac față, pentru că egoismul, frustrarea și răutatea nu trebuie înnobilate cu expresivitatea și frumusețea metaforei. Ele sunt doar „de baltă”.