– În ochii mei… –

Ai făcut un sărut să fie artă cu adevărat.

M-ai amețit în zambete și , totuși, n-ai plecat.

Cred că, pentr-un minut, m-am și îndrăgostit,

Dar nu mai mult de-atât!… M-ai fi dezamăgit!

Lipsit de esență?… Așa crezi? … Patru versuri rezumă o poveste întreagă … și se găsesc in ea :

AI FĂCUT SĂRUTUL SĂ FIE ARTĂ CU ADEVĂRAT,

Până și aerul dintre noi țipa de durere,

Ne țineam atât de strâns într-o îmbrățișare aprinsă,

Și fulgerul de pe cer , să ne vadă îmi cere!

Obișnuit cu invitații în picuri de nectar,

M-AI AMEȚIT ÎN ZÂMBETE ȘI , TOTUȘI, N-AI PLECAT.

Ai rămas să mă-ncânți… Cântai de zor

Un vals de Chopin pentru fiecare joc jucat.

„Simfonii, nocturne și fire de parfum”

Cum te-aș citi în versul prăfuit,

Sau tu ești versul care m-a inspirat, în timp,

CRED CĂ, PENTR-UN MINUT, M-AM ȘI ÎNDRĂGOSTIT.

Cred că-ți uitai priviri la mine-n palmă,

Sau pierdeai mângâieri prin păru-mi răvășit,

Misterul tău mi-e promisiune caldă,

DAR NU MAI MULT DE-ATÂT!… M-AI FI DEZAMĂGIT!

Și aici se încheie trilogia.